Între "regimuri"

Virgil Măgureanu, primul şef al Serviciului Român de Informaţii, creat în martie 1990 pe ruinele fostei Securităţi, s-a decis să discute evenimentele premergătoare anului 1989 în România şi nenumăratele controverse legate de Revoluţia română din Decembrie 1989, într-un lung dialog cu Alex Mihai Stoenescu (De la regimul comunist la regimul Iliescu. Virgil Măgureanu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu, Bucureşti, Editura RAO, 2008). Pentru istoric, mărturiile martorilor oculari, dar mai ales ale aşanumiţilor insideri ai puterii sunt capitale pentru conturarea şi înţelegerea unor evenimente istorice. De aceea, chiar dacă Virgil Măgureanu rememorează relativ târziu detalii privitoare la pregătirea şi desfăşurarea Revoluţiei din Decembrie 1989, provocat cu o insistenţă de reporter specializat în „hăituirea" interlocutorului de scriitorul Alex Mihai Stoenescu, s-ar putea spune că aceasta e bine să se petreacă mai bine mai târziu decât niciodată. Cu atât mai mult cu cât Măgureanu ne asigură că documente importante pentru scrierea istoriei României, înainte şi după 1989, se află încă în „locuri intangibile", fără să ne spună care ar fi acelea.

Virgil Măgureanu arată că, de fapt, Revoluţia română din decembrie 1989 este, cumva, câte un pic din toate: „teleghidare” (ca să folosesc un termen pe care el însuşi îl utilizează atunci când vorbeşte despre personaje importante, precum Silviu Brucan, Petre Roman sau chiar Ion Iliescu), manipulare, revoltă populară, mistere care par de neelucidat până astăzi (dacă ar fi să mă gândesc numai la problema teroriştilor, singurul inamic din istoria militară universală, cum susţine, corect, istoricul Florin Constantiniu, care nu a lăsat pe „câmpul de luptă” niciun mort, niciun rănit şi niciun prizonier!), haos şi cumplită dezorganizare în privinţa intervenţiilor armatei mai ales (în Bucureşti, dar şi în alte oraşe din ţară), dar şi multă confuzie, la toate nivelurile cu putinţă. Ceea ce ar putea să pară destul de nefiresc pentru o mişcare „pregătită” dinainte, cum pretinde Măgureanu, căci ori preparatorii ei nu s-au ridicat la înălţimea complexităţii evenimentelor pe care le „pregătiseră”, ori acestea le-au scăpat din „eprubetă” şi s-au transformat cu rapiditate în ceva de necontrolat.

Virgil Măgureanu aduce însă numeroase informaţii noi (inclusiv mărturii despre cei din jurul său), recompune ample portrete ale unor figuri de primă mână în acele timpuri şi, fireşte, ocoleşte cu abilitate răspunsuri tranşante în cazul unor probleme precise ridicate de Alex Mihai Stoenescu. În egală măsură, acesta rezistă cu tenacitate încercărilor repetate şi insistenţelor care amintesc performanţe de anchetator profesionist ale lui Alex Mihai Stoenescu de a culpabiliza Armata, în ansamblu, pentru ceea ce s-a întâmplat după 22 decembrie 1989 mai cu seamă, fără a oferi însă detalii convingătoare cu privire la rolul jucat de unele structuri ale armatei în tot felul de diversiuni sau acţiuni de reprimare (aşa cum crede Stoenescu, pentru că pleacă de la premisa, falsă, că armata era singura structură închegată, disciplinată, care avea capacitatea de a se implica în acţiuni diverse, inclusiv război electronic!).

Dialogul celor doi, Virgil Măgureanu şi Alex Mihai Stoenescu, este antrenant şi cuceritor, oferind noi mărturii şi viziuni diferite pentru cunoaşterea istoriei recente a României, chiar dacă necesare precauţii în preluarea informaţiilor furnizate sunt utile oricărui cititor.

Articolul este semnat de maior Florin Şperlea în Observatorul militar, nr. 49 (10-16 dec 2008), articol care poate fi citit la adresa www.presamil.ro